O ființă misterioasă a fost văzută rătăcind pe străzile din Marea Britanie, iar publicul a fost îndemnat să stea departe și să cheme RSPCA (Asociația Regală pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale), dacă se întâlnesc cu ea. Imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.
Locuitorii din Vale of Glamorgan, Țara Galilor, au văzut creatura zilele trecute, după ce aceasta a scăpat de la stăpânul său. Oamenii nu au recunoscut animalul inițial, iar din acest motiv au evitat să se apropie de ea.
Ulterior, s-a constatat faptul că animalul este o vulpe neagră rară – iar experții sugerează că ar putea fi un animal de companie exotic. Vulpile negre, care nu sunt comune în Marea Britanie, provin din America de Nord, și se crede că sunt animale blânde și inofensive, care ar putea chiar să se apropie de oameni.
Unul dintre localnici a mărturisit că a văzut-o în fața unui magazin Home Bargains.
Publicul a fost avertizat să nu urmărească vulpea, asta pentru că este posibil să fie „destul de stresată”. Localnica Lorraine Moores a declarat pentru BBC: „Am ieșit cu câinele și această vulpe era acolo, între cabana mea și caravana de alături. Am presupus că a fost acolo toată noaptea”.
Un purtător de cuvânt al Asociației Regale pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale a declarat: „Nu, nu, nu. Vulpile negre sunt din aceeași specie cu vulpile roșii pe care le avem în Marea Britanie, dar cu un alt tip de culoare. Tradițional, au fost crescute pentru blana lor fermecătoare, dar acum sunt uneori ținute ca animale exotice de companie. Vulpile sunt animale sălbatice cu nevoi specifice, care nu diferă de cele ale vulpilor care trăiesc în sălbăticie și au nevoie de îngrijiri speciale. Animalele exotice de companie pot trăi mult timp, pot crește până la o dimensiune mare și trebuie luate la un medic veterinar specializat dacă devin bolnave, ceea ce poate fi costisitor”, a mărturisit purtătorul de cuvânt, pentru sursa citată.
VEZI ȘI: Mit sau adevar? CANCAN.ro a cercetat unul dintre cele mai mari mistere de langa Bucuresti!